AVIZ
referitor la proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
Analizând proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr. 278 din 30.05.2022 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr. D622/30.05.2022,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, și al art. 33 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:
1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect modificarea alin. (1) al art. 155 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere constatarea, prin Decizia nr. 297/2018, a neconstituționalității soluției legislative potrivit căreia cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, precum și a admiterii, în data de 26 mai 2022 a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal rămase în vigoare ca urmare a Deciziei nr. 297/2018.
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. La titlu, pentru indicarea exactă a intervenției legislative preconizate, expresia „pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal” trebuie înlocuită cu sintagma „pentru modificarea art. 155 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal”.
4. La al șaselea paragraf al preambulului, expresia „protecția drepturile și libertăților” trebuie redată sub forma „protecția drepturilor și libertăților”.
La al șaptelea paragraf, pentru un spor de rigoare, expresia „condiții clare în care să se poată dispune întreruperea prescripției răspunderii penale” trebuie înlocuită cu sintagma „condiții clare în care intervine întreruperea prescripției răspunderii penale”.
5. Având în vedere uzanțele normative, partea dispozitivă a articolului unic trebuie reformulată, astfel:
„Articol unic. - La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:”.
PREŞEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr.613/30.05.2022